AM REUȘIT cu EXPERIENȚĂ ȘI RESPONSABILITATE!
După 14 ani de eforturi primim pădurea-parc Șipote și păduricea Zamca – total 143,9 hectare, din care 43 de hectare în zona Cetății de Scaun.
Este o mare victorie, dar în același timp un act de normalitate. Această pădure este pe teritoriul municipiului Suceava, la câteva sute de metri de sediul primăriei, normal era să fie a orașului.
Vrem să fim un exemplu de bune practici la nivel național cu transferul acestei păduri. Suntem primul oraș din țară care primește asemenea pădure, mai au depuse solicitări orașele Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Buzău și altele, dar noi suntem singurii care au documentația completă.
Vreau să facem obiective frumoase acolo, în zona de agrement Șipote. În fotografia atașată găsiți propunerea de amenajare a parcului.
Avem în lucru un proiect în valoare de 3,7 milioane de euro, care mai poate fi îmbunătățit, cu respectarea strictă a normelor.
Avem 43 de hectare de teren în parcul Șipote, conform legii putem face construcții ușoare și amenajări pe 10% din suprafață, adică 4,3 hectare.
Vor fi numai construcții ușoare, nu se pune problema de dezvoltări imobiliare sau altceva. Îi asigur pe suceveni că legea, așa cum a plecat de la Suceava, este foarte bine făcută, nu se poate schimba destinația terenurilor de acolo, nu poate trece din domeniul public în cel privat, nu se pot face blocuri sau alte lucrări imobiliare.
Planurile de amenajare a zonei de agrement Șipote includ numeroase alei cu bănci și coșuri de gunoi, piste de biciclete, sistem de iluminat modern, un foișor cu puncte de belvedere, un amfiteatru, un loc de joacă pentru copii și terase sezoniere.
În etapa a II-a va fi construit un funicular, pentru parcurgerea mai ușoară a traseului de la baza parcului Șipote până pe platoul Cetății de Scaun, unde va fi instalată roata panoramică la care s-a renunțat temporar, din cauza pandemiei de coronavirus.
COMANDAT DE PNL SUCEAVA, REALIZAT ȘI DISTRIBUIT DE ORMEDIA SRL, CUI MANDATAR FINANCIAR: 21200012